Mulți se întreabă în ziua de azi dacă Biblia este doar o simplă carte, ca oricare alta, sau este ceva mai mult. Multe secole la rând Biblia a fost considerată sacră şi autenticitatea ei era foarte rar pusă la îndoială. Dar odată cu apariţia umanismului a apărut şi critica Bibliei, fenomen ce a dus apoi la apariţie teologiei liberale în care multe percepte de bază ale Scripturii erau puse la îndoială, sau erau interpretate dintr-o cu totul altă perspectivă. Declinul bisericilor protestante din prima generaţie (luterane, reformate, presbiteriene) se datorează în cea mai mare parte acestui lucru.
Autenticitatea Scripturii este un domeniu vast, despre care se poate vorbi mult şi există cărţi ce tratează subiectul într-un mod exhaustiv şi erudit. În articolul de faţă însă aş vrea să abordez un subiect ce vine să întărească acurateţea biblică şi în special a Evangheliei după Ioan. Este vorba de Scăldătoarea Siloamului, despre care citim în Ioan 9 şi care a fost localizată de arheologi în ultima decadă.
Scăldătoarea Siloamului a fost considerată un loc sfânt de către creştini chiar dacă identificarea corectă a locului era incertă. Tradiţional vorbind, acest loc pe care creştinii l-au numit Scăldătoarea Siloamului se referea la piscina şi biserica ce au fost construite de împărăteasa bizantină Eudochia (cca. 400 – 460 d.H.) pentru comemorarea minunii relatate de Noul Testament, când Isus a vindecat un orb din naştere ce a fost trimis să se spele în acel loc (Ioan 9:1 – 12). Cu toate acestea, localizarea exactă a scăldătorii originale, ce a existat în timpul epocii lui Isus a rămas un mister până în Iunie 2004.
Aşa cum s-a mai întâmplat în cazul unor descoperiri arheologice deosebit de relevante, descoperirea Scăldătorii Siloamului a avut loc din întâmplare. În timpul reparaţiilor la o mare conductă de apă ce trecea prin sudul Muntelui Templului, în extremitatea sudică a locului cunoscut ca şi Cetatea lui David, arheologii Ronny Reich şi Eli Shukron au identificat două trepte de piatră. Excavaţiile posterioare au revelat că acestea făceau parte dintr-o structură monumentală ce data din epoca celui de al doilea Templu, perioada în care a trăit Isus. Structura pe care arheologii au descoperit-o era de 225 de picioare lungime, cu unghiurile puţin mai mari de 90 de grade ce indică o formă trapezoidală, cu baza mare la suprafaţă.
La fel ca şi multe alte locuri din Ţara Sfântă, originile Scăldătorii Siloamului merg cu mult timp în urmă în istorie, cel puţin cu şapte secole înainte de epoca lui Isus. Regele Ezechia era ameninţat de regele asirian Sanherib ce a venit şi a asediat Ierusalimul. Pentru a proteja aprovizionarea cu apă a oraşului, Ezechia a iniţiat un amplu proiect de inginerie strategică, ce ar fi făcut impresie în oricare epocă: s-a ordonat excavarea unui tunel de 1 750 de picioare pe sub Cetatea lui David pentru a duce apă de la izvorul Ghihon, ce se afla în afara zidurilor cetăţii, până în oraş unde era depozitată într-o piscină în partea opusă a dealului. În anii ce au urmat, tunelul lui Ezechia a continuat să fie folosit pentru a aproviziona oraşul cu apă, astfel construindu-se mai multe piscine, printre care şi cea despre care se vorbeşte în Evanghelia după Ioan.
Existenţa acestui tunel era cunoscută încă de la sfârşitul sec. 19, dar mulţi dintre erudiţi erau reacţionari la a-l asocia cu textul din 2 Cronici. Dar descoperirea lui Reich şi alte mari excavaţii din această zonă i-au condus la concluzia că naraţiunea biblică ce atribuie această construcţie lui Ezechia este de fapt corectă.
Conform unei inscripţii în unul din tunele, numită „inscripţia Siloamului”, două echipe au săpat din direcţii opuse, una dinspre nord şi cealaltă dinspre sud, ce s-au întâlnit la mijloc. Rezultatul a fost o importantă sursă de apă ce a permis lui Iuda să reziste în timpul asediului asirian.
„Istoria despre descoperirea Scăldătorii Siloamului scoate în evidenţă tot mai multa apreciere a erudiţilor asupra calităţii istorice a celei de a patra Evanghelie. Tradiţional, erudiţii liberali nu numai că negau complet istoricitatea acestei Evanghelii, dar o acuzau într-o oarecare măsură de creşterea antisemitismului, pentru că în această carte se repeta mereu termenul „iudeii”, scrie autorul creştin Eric Metaxas în site-ul său personal.
„Dar Evanghelia după Ioan se bazează pe o cunoaştere extraordinar de precisă a timpurilor şi a locurilor, deci nu a putut să fie scrisă decât de cineva ce avea excelente cunoştinţe de primă mână din Palestina din timpul lui Isus. Evidenţele au devenit tot mai clare aşa că poziţia unor savanţi de a nu crede Biblia din oficiu, este nesustenabilă”, mai scrie Metaxas.
Surse: Bible History Daily; Break Point
