Atletul, ostaşul şi plugarul – 2 Timotei 2:1 – 10

1189 0

 

Relația dintre Pavel și Timotei, evidențiată atât în Faptele Apostolilor cât și în epistolele pauline, este exemplul tipic al modului în care este transmisă credința generației următoare. Preocuparea lui Pavel de a transmite mai departe ştafeta slujirii în Biserica lui Dumnezeu, este evidenţiată în cele două scrisori trimise lui Timotei, în care bătrânul apostol, ce simţea că sfârşitul se apropie (vezi 2 Timotei cap 4), dorea să lase slujitori maturi, harnici şi bine motivaţi pentru lucrarea Domnului.

Pavel era conștient de faptul că un slujitor matur, călit în școala vieții, dar care în același timp și-a însușit o învăţătură sănătoasă, va trăi el însuşi credinţa, aşa cum a primit-o şi o va transmite apoi Bisericii. Tocmai pentru acest lucru Timotei primeşte îndemnuri ca acestea: fugi de poftele tinereţii; luptă-te lupta cea bună a credinţei; propovăduieşte Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi ne la timp; fi treaz în toate lucrurile; fă lucrul unui evanghelist, etc

Capitolul 2 din 2 Timotei, se adresează în primul rând tânărului păstor, care primeşte sfaturile înţelepte ale bătrânului apostol, cu scopul ca acesta să aplice aceste învăţături în viaţa personală şi apoi să le transmită credincioșilor. De fapt apostolul era interesat de viaţa creştină a fiecărui credincios şi pentru a exemplifica acest lucru, foloseşte în acest text trei comparaţii: ostaşul, atletul şi plugarul.

AtletulŞi cine luptă la jocuri nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli. (2 Timotei 2:5)

Viaţa creştină înseamnă alergare şi această imagine a creştinului care este angajat într-o cursă, asemănătoare cu o întrecere sportivă, o întâlnim de multe ori în Noul Testament. Însuşi Domnul Isus  spune acest lucru: „Legea şi prorocii au ţinut până la Ioan; de atunci încoace, Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu se propovăduieşte; şi fiecare, ca să intre în ea, dă năvală”. (Luca 16:16)

Pavel este mai concret, când introduce aici ideea premiului, care este obţinut doar atunci când cel care este angajat în cursă, trece primul linia de sosire: Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi, dar, în aşa fel, ca să căpătaţi premiul! (1 Corinteni 9:24)

Alergarea presupune efort, consecvenţă, loialitate faţă de învăţătura Scripturii şi fidelitate faţă de Hristos: Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus. Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. (Filipeni 3:12-14)

Rânduielile de care vorbește Pavel, fac trimitere la regulile Scripturii care trebuiesc respectate în întregime, existând riscul de a fi descalificat fie pe parcursul cursei, fie la sfârșitul acesteia, când se împărțesc premiile. Cred că aici se potrivesc foarte bine acele cuvinte rostite de Domnul Isus care le va zice unor oameni în Ziua Judecăţii: depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege (Matei 7:23).

OstaşulNiciun ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a înscris la oaste. (2 Timotei 2:4)

Viaţa creştină înseamnă luptă. Creştinul întotdeauna va întâlni piedici în alergarea lui pe drumul mântuirii. Dacă ar fi să folosim imaginea de la punctul anterior, am putea să spunem că drumul mântuirii este o cursă cu obstacole. Diavolul întotdeauna va pune piedici în calea credincioşilor, care s-au angajat în cursă, iar pentru a le depăşi este nevoie de luptă.

Pavel ne spune că noi avem de luptat împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. (Efeseni 6:12). Armele credinciosului sunt adevărul, neprihănirea, râvna, credinţa, certitudinea mântuirii, Cuvântul Scripturii, rugăciunea (conform Efeseni 6:11 – 18). În contrast cu acestea, diavolul foloseşte minciuna, viaţa duplicitară, lenevia, nepăsarea, îndoiala, incertitudinea, învăţătura oamenilor, etc. Timotei este avertizat să se ferească de discuţiile şi polemicile inutile, de învăţătura omenească, de lăcomia de bani, fiind îndemnat: Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, şi caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea. Luptă-te lupta cea bună a credinţei; apucă viaţa veşnică, la care ai fost chemat şi pentru care ai făcut acea frumoasă mărturisire înaintea multor martori. (1 Timotei 6:11-12)

Pe de altă parte, Timotei este îndemnat să se confrunte cu potrivnicii, cu învăţătorii falşi, care puneau în pericol sănătatea doctrinară a Bisericii. Lupta împotriva învăţătorilor falşi şi a învăţăturilor false, reclamă veghere, o bună temelie în ceea ce priveşte cunoaşterea Scripturii, alături de o muncă asiduă şi consecventă pentru a-i învăţa pe oameni învăţătura sănătoasă. Timotei este lăudat de Pavel în ceea ce priveşte cunoaşterea Scripturii, iar când era în pericol de a se confrunta cu erezia, este îndemnat: Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist şi împlineşte-ţi bine slujba. (2 Timotei 4:5).

O altă luptă a credinciosului este legată de sănătatea morală, a fiecăruia în parte şi a Bisericii în ansamblu. Tocmai de aceea lui Timotei i se spune: fugi de poftele tinereţii (2 Timotei 2:22) şi într-o altă împrejurare: să păstrezi credinţa şi un cuget curat, pe care unii l-au pierdut, şi au căzut din credinţă. (1 Timotei 1:19)

Plugarul  – Plugarul trebuie să muncească înainte ca să strângă roadele. (2 Timotei 2:6)

Viaţa de credinţă înseamnă muncă. Ideea de bază ce se desprinde din acest verset este activitatea creştină pe termen lung. Asemenea plugarului care ară cu nădejdea că va culege roadele, tot aşa şi creştinul mântuit prin Hristos, este chemat să  muncească în fiecare zi, cu nădejdea că într-o zi va fi răsplătit pentru ceea ce a lucrat. Noi trăim într-o vreme în care totul este instant, rezultatele se vor a fi imediate şi profiturile nu pot să întârzie. În schimb, în lucrarea Domnului, investiţiile se fac pe termen lung, aşa cum ne învaţă Eclesiastul: Aruncă-ţi pâinea pe ape, şi după multă vreme o vei găsi iarăşi! (Eclesiastul 11:1).

Una din componentele importante din lucrarea Bisericii este educaţia. Învăţarea tinerei generaţii presupune răbdare, tact şi continuitate. Educaţia se face începând din primii ani şi este continuată de-a lungul copilăriei, adolescenţei şi tinereţii. Exemplul lui Timotei, care a primit credinţa lui neprefăcută de la mama lui Eunice şi de la bunica lui Lois, este grăitor, Pavel spunând despre el că a învăţat Scriptura încă din pruncie. Mulţi neglijează educaţia copiilor lor din cauza lucrurilor urgente cărora trebuie să le facă faţă, în detrimentul lucrurilor importante, cum este educaţia.

O altă componentă din lucrarea bisericii este evanghelizarea. A spune altora despre Hristos, este una din îndatoririle de bază ale credinciosului. Cuvântul Scripturii este asemănat cu o sămânţă ce este semănată pe ogor (Matei 13), iar Eclesiastul ne spune: Dimineaţa seamănă-ţi sămânţa, şi până seara nu lăsa mâna să ţi se odihnească,. (Eclesiastul 11:6)

Cea mai eficientă metodă de evanghelizare este cea de la om la om, prin contact direct, în care Cuvântul este semănat prin exemplul personal al creştinului şi apoi prin cuvintele acestuia. Ambele sunt importante şi fiecare se completează pe cealaltă.

Cea de a treia componentă este maturizarea, creşterea spirituală a credincioşilor, alături de ridicarea celor slabi:  Întăriţi-vă, dar, mâinile obosite şi genunchii slăbănogiţi; croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce şchioapătă să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat. (Evrei 12:12-13)

Maturizarea este importantă şi necesară. Pavel ne spune că trebuie să depăşim stadiul de copii ţinta noastră fiind să ajungem la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos (Efeseni 4:13).

Tabloul atletului, ostaşului şi plugarului trebuie să ne trezească în această vreme conştiinţa noastră adormită, să ne scoată din rutina zilnică, din apatia generalizată şi din flecăreala noastră cotidiană. Sunt atâtea lucruri de făcut atât în ograda noastră, cât şi în Biserică. Numai cine aleargă primeşte premiul, numai cine luptă primeşte cununa de lauri a victoriei şi numai cine ară şi seamănă sămânţa, poate să culeagă roadele.

Apostolul Pavel, pe care l-am citat de atâtea ori în această meditaţie, presimţea că i se apropie sfârşitul dar sta cu fruntea sus, ştiind că dincolo îl aşteaptă răsplata: M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. (2 Timotei 4:7-8)

Să luăm dar exemplu de la acest mare om al lui Dumnezeu şi să ne ducem alergarea, lupta şi lucrarea până la capăt!

Comentarii

In this article

Lasă un răspuns