A existat cu adevărat Isus Hristos, sau creştinismul s-a construit doar pe o legendă? Puţini cărturari au pus la îndoială existenţa lui Hristos, dar unii duşmani ai creştinismului încearcă să demonstreze contrariul.
Într-un proces contra Vaticanului, Biserica a fost acuzată că a inventat istoria existenţei lui Isus. Chiar dacă cazul a fost refuzat de către justiţie în Februarie 2006, reclamantul Luigi Cascioli a făcut apel.
Argumentul în contra existenţei lui Isus a fost făcut public la televiziunea naţională într-o transmisie de la CNN, cu următoarea declaraţie surprinzătoare:
„Mă rog, eu mă aflu aici pentru a prezenta punctul de vedere real, presupun” a declarat Ellen Johnson, preşedintele Ateilor Americani. „Deoarece realitatea este că, nu există nici măcar o singură probă seculară de evidenţă că a existat un Isus Hristos. Isus Hristos şi Creştinismul este o religie modernă. Şi Hristos Isus este o copiere a altor zei: Horas, Mithras, care au aceeaşi origine şi aceeaşi moarte ca şi Isus cel mitologic”.
Johnson şi un grup de lideri religioşi de prima mână au discutat împreună întrebarea: ce se întâmplă după ce murim? Într-o transmisie a lui Larry King Live, la CNN, nepăsătorul King s-a oprit să reflecteze şi apoi i-a răspuns: „Deci dumneavoastră nu credeţi că a existat un Hristos real?” Cu un aer de stăpân pe sine, Johnson a răspuns: „Nu a existat. Eu aşa cred, că nu există nici o evidenţă seculară că Isus a trăit cu adevărat”. King nu înţelegea deloc şi a trecut la o pauză publicitară. Nici o discuţie despre vreo evidenţă în favoarea sau în contra existenţei lui Isus a mai fost reluată după aceea. Audienţa televiziunii a rămas în suspans cu întrebarea.
Cincizeci de ani înainte, în cartea lui Why I Am Not a Christian (De ce nu sunt creştin), ateul Bertrand Russel a şocat generaţia lui, punând la îndoială existenţa lui Isus. El a scris: „Din punct de vedere istoric este destul de îndoielnic că Hristos a existat cândva cu adevărat şi dacă El a existat noi nu ştim nimic despre El, deci eu nu sunt preocupat de întrebarea istorică, care este destul de dificilă”.
Este posibil ca mulţi să creadă că Isus nu a existat niciodată? În The Story of Civilization (Istoria Civilizaţiei), istoricul secular Will Durant a ridicat această întrebare: „A exista Hristos? Este istoria fondatorului creştinismului un produs al tristeţii, al imaginaţiei şi al speranţei – un mit comparabil legendelor lui Khrisna, Osiris, Attis, Dioniso şi Mitras?” Durant a semnalat că istoria creştinismului are multe suspicioase asemănări cu legendele zeilor păgâni. Atunci, cum putem să ştim noi cu siguranţă că acest om, pe care mulţi îl adoră şi alţii îl blestemă, a fost real? Are Johnson dreptate când afirmă că Isus este „o copie a altor zei”? Şi are Russel dreptate când afirmă că existenţa lui Isus este „destul de îndoielnică”?
Mitul faţă în faţă cu Realitatea
Haideţi să începem cu o întrebare de bază: „Ce diferenţiază mitul de realitate? Cum putem ştii de exemplu că Alexandru Macedon a existat cu adevărat? Se presupune că în anul 336 î.H. Alexandru Macedon a devenit regele Macedoniei la vârsta de 20 de ani. Un geniu militar, acest lider arogant a masacrat în drumul lui sate, oraşe şi regate din lumea greco-persană, până ce i-a supus pe toţi. În doar opt ani armata lui Alexandru a parcurs un total de 22 000 de mile, în cuceririle făcute. Se spune despre Alexandru că e la plâns când a văzut că nu mai are lume pe care să o cucerească. Înainte ca el să moară, la 32 de ani, Alexandru a reuşit cea mai înaltă performanţă militară, pe care nimeni înainte de el şi nici după aceea au reuşit să o egaleze. Dar astăzi, cu excepţia câtorva oraşe care se numesc Alexandria, a unui film plictisitor de Oliver Stone şi a câtorva cărţi, istoria lui a rămas în uitare. De fapt numele lui Collin Farrel are mai mare putere de atracţie la cinema, decât cel al lui Alexandru.
Trecând peste eşecul lui Alexandru în cinema, istoricii cred că Alexandru a existat datorită a trei motive principale:
- Documente scrise din antichitate de către istorici
- Impactul istoric
- Alte evidenţe istorice şi arheologice.
Documente istorice despre Isus
Istoria lui Alexandru Macedon şi succesele lui militare sunt extrase din cinci surse antice, niciuna dintre acestea fiind scrise de martori oculari. Chiar dacă a fost scrisă după 400 de ani de la moartea eroului, „Viaţa lui Alexandru” de Plutarh, este prima relatare a vieţii acestuia. De la Plutarh şi ceilalţi scriitori şi până la viaţa lui Alexandru, trecuseră deja câteva sute de ani, de aceea aceştia îşi bazează informaţiile pe scrieri anterioare. Dintre aproximativ 20 de relatări istorice contemporane cu Alexandru, niciuna nu supravieţuieşte. Mai târziu au apărut alte relatări, dar fiecare prezintă un Alexandru diferit, multe aspecte fiind rodul imaginaţiei fiecăruia. Dar cu toată această diferenţă de timp de mai multe sute de ani, istoricii sunt convinşi că Alexandru a fost un bărbat real şi că detaliile esenţiale pe care le citim despre viaţa lui, sunt adevărate.
Lăsându-l pe Alexandru ca şi punct de referinţă, noi vom nota că pentru Isus există ambele relatări istorice religioase şi seculare. Dar trebuie să punem întrebarea: au fost scrise de către istorici fiabili şi obiectivi? Să privim pe scurt.
Noul Testament
Cele 27 de cărţi al Noului Testament afirmă că sunt scrise de autori care îl cunoşteau pe Isus sau au primit informaţii despre El de prima mână, din parte altora. Cele patru Evanghelii relatează informaţii despre viaţa lui Isus şi cuvintele Lui, din diferite perspective. Aceste relatări au fost foarte intens studiate de către erudiţi atât din interiorul cât şi din afara creştinismului.
Academicianul John Dominic Crossan crede că mai puţin de 20 % din ce citim în Evanghelii sunt fraze originale ale lui Isus. Cu toate acestea, acest sceptic încă nu a pus problema dacă Isus a trăit cu adevărat.
Cu toate opiniile lui Crossan şi de câţiva alţi critici ca şi el, consensul majorităţii istoricilor este că relatările Evangheliilor ne dau o imagine clară despre Isus Hristos. Dacă scrierile Noului Testament sunt demne de încredere, atunci să vedem sursele ne-creştine pentru a răspunde dacă Isus a trăit cu adevărat. (Mai multe detalii despre veridicitatea Evangheliilor vom prezenta într-un alt articol).
Primele relatări necreştine
Deci, care sunt istoricii din primul secol ce nu aveau o agendă creştină? Mai întâi să vedem ce spun duşmanii lui Isus. Oponenţii lui iudei aveau numai de câştigat negând existenţa lui Isus. Dar evidenţele ţinteau în direcţia opusă. Diferiţi scriitori iudei vorbesc despre existenţa Lui în carne şi oase. Talmudul ebraic se referă la Isus. Cu toate că aceste referinţe sunt prezentate în puţine, scurte şi acide pasaje, cu intenţia de a demonta dumnezeirea lui Isus, aceste prime scrieri evreieşti nu au intenţia de a insinua că El nu a fost o persoană istorică.
Josephus Flavius a fost un evident istoric evreu care a început să scrie sub autoritatea romană în anul 67 d.H. Josephus care s-a născut doar la câţiva ani după ce Isus a murit, a fost conştient de reputaţia lui Isus în ambele tabere: romani şi evrei. În faimoasa lui carte „Antichităţi Iudaice” în anul 93 d.H. Josephus îl descrie pe Isus ca pe o persoană reală; „Cam în acea vreme trăia Isus, un om înţelept, dacă poate fi numit aievea om. El a fost autorul unor uluitoare minuni şi învăţătorul oamenilor care erau bucuroşi să afle adevărul. A atras de partea lui o mulţime de iudei, dar şi o mulţime de păgâni. Acesta a fost Cristos. Chiar daca Pilatus, datorită acuzaţiilor aduse de fruntaşii poporului nostru, l-a ţintuit pe cruce, n-au încetat să-l iubească cei ce l-au îndrăgit de la început. Căci li s-a arătat a treia zi iarăşi viu, aşa cum au prezis profeţii trimişi de Dumnezeu, înfăptuind şi o mie de alte miracole. De atunci şi până astăzi dăinuie poporul creştinilor, care îşi trage numele de la dânsul.”
Chiar dacă există dispute asupra acestui fragment, în special la fraza că Isus este Mesia (erudiţii sceptici gândesc că a fost introdusă mai târziu de creştini), Josephus confirmă foarte clar existenţa lui Isus.
Ce putem spune despre istoricii seculari, aceia care au trăit în timpurile antice dar care nu erau motivaţi religios? Există în acest moment cel puţin 19 confirmări de scriitori seculari timpurii care au lăsat referinţe despre Isus ca fiind o persoană reală.
Unul dintre cei mai mari istorici antici, Corneliu Tacit, afirmă că Isus a suferit sub Pilat din Pont. Tacit s-a născut aproximativ la 25 de ani după moartea lui Isus şi el a văzut cum expansiunea creştinismului a început să atingă Roma. Istoricul roman a scris negativ despre Isus şi despre creştini, identificându-i în anul 115 d.H. ca pe „o rasă de oameni detestaţi de practicile lor rele şi denumiţi Chrestiani. Numele era derivat de la Chrestus, care în timpul lui Tiberiu a suferit sub Pilat din Pont, procuratorul Iudeii”.
Din toate scrierile necreştine timpurii despre Isus, putem desprinde că:
- Isus a trăit în Nazaret
- Isus a trăit o viaţă de înţelepciune şi de virtute
- Isus a fost crucificat în Palestina sub Pilat din Pont, în timpul domniei lui Tiberiu Cezar, în timpul Paştelui evreiesc, fiind considerat regele iudeilor.
- Ucenicii lui Isus au crezut că El a murit şi a înviat a treia zi
- Duşmanii lui Isus au recunoscut că el făcut fapte neobişnuite pe care le-au numit „vrăjitorii”.
- Micul grup de ucenici ai lui Isus s-a înmulţit foarte repede, extinzându-se până la Roma.
- Ucenicii lui Isus au negat politeismul, au trăit vieţi morale şi l-au adorat pe Hristos ca Dumnezeu.
Teologul Norman Geisler, privitor la concluziile de mai sus, comentează: „această schemă generală este perfect congruentă cu cea din Noul Testament”.
Toate aceste relatări independente, religioase şi seculare, vorbesc despre o persoană reală ce coincide foarte bine cu Isus din Evanghelii. Enciclopedia Britanică citează aceste scrieri seculare despre viaţa lui Isus ca fiind probe convingătoare despre existenţa Lui: „aceste relatări independente dovedesc că în timpurile antice inclusiv opozanţii creştinismului nu s-au îndoit de istoricitatea lui Isus”.
Impactul istoric
O importantă distincţie dintre un mit şi o persoană reală, se distinge prin urmele lăsate în istorie de respectiva figură. De exemplu, Jocurile Olimpice îşi au originea în Muntele Olimp din Grecia, casa templului grecesc a lui Zeus. Dar Zeus nu a schimbat guverne, legile sau etica.
Istoricul Thomas Carlyle a spus: „nici un om viu nu trăieşte în van. Istoria lumii nu este altceva decât biografia unor mari oameni”. Aşa cum Carlyle observa, sunt oamenii reali, nu miturile, cei care scriu istoria. Fiind o persoană reală, Alexandru a lăsat urme în istorie prin victoriile militare, modificând naţiunile, guvernele şi legile. Dar ce putem spune despre Hristos şi de impactul Său în lumea noastră?
Guvernele din primul secol din Israel şi Roma, în mare parte nu au fost afectate de viaţa lui Isus. Majoritatea cetăţenilor romani nu au ştiut că el a existat decât la mulţi ani după moartea Lui, cultura romană a rămas în mare parte distanţată de învăţăturile Lui şi au trecut mai mulţi ani până când omorârea creştinilor în Coliseum-ul roman să se transforme într-un eveniment de divertisment. Restul lumii avea puţină cunoştinţă, probabil niciuna, despre Isus. Isus nu a fost comandantul vreunei armate. El nu a scris nici o carte sau să schimbe vreo lege. Liderii iudei aşteptau să-l şteargă din memorie şi se părea că vor avea succes.
Cu toate acestea astăzi, vechea Romă se află în ruine. Puternicele legiuni ale lui Cezar şi pompa Imperiului roman, s-au pierdut în negura uitării. Dar cum este Isus amintit astăzi? Care îi este influenţa Lui în timp?
- Nici despre o altă persoană din lume, nu s-au scris atâtea cărţi ca despre Isus, de-a lungul istoriei.
- Naţiunile au folosit cuvintele Lui ca şi pietre unghiulare ale guvernelor lor. Aşa cum spunea Durant: „triumful lui Hristos, a însemnat începutul democraţiei”.
- Predica de pe Munte a stabilit o nouă paradigmă în etică şi morală.
- Şcolile, spitalele şi activităţile umanitare au fost fondate în numele Lui. Harvard, Yale, Princeton şi Oxford, sunt doar câteva din universităţile care trebuie să le mulţumească creştinilor pentru fondarea acestora.
- Ridicatul rol al femeii în cultura occidentală îşi are rădăcina în modelul lui Isus (femeile în vremea aceea erau considerate inferioare, până ce oamenii au urmat învăţătura lui Isus).
- Sclavia a fost abolită în Marea Britanie şi În Statele Unite datorită învăţăturilor lui Isus care spune că fiecare viaţă umană este valoroasă.
- Foşti drogaţi şi dependenţi de alcool, ex-prostituate şi alţii aflaţi în căutarea semnificaţiei vieţii, recunosc că vieţile lor schimbate se datorează lui Isus.
- Două miliarde de persoane se denumesc pe ei înşişi creştini. În timp ce unii sunt creştini cu numele, alţii continuă să influenţeze cultura noastră învăţând principiile lui Isus care spun că toate vieţile sunt valoroase şi că suntem aici pentru a ne iubi unii pe alţii.
Extraordinar, Isus a lăsat toate aceste urme, ca rezultatul unei perioade de doar trei ani de lucrare publică. Dacă Isus nu a existat, fiecare trebuie să se întrebe cum un mit a putut să schimbe istoria. Când istoricul H.G.Wells a fost întrebat despre cine a lăsat cel mai mare impact în istorie, el a răspuns: „la această probă, Isus se menţine primul”.
Evidenţa documentară şi impactul istoric semnalează faptul că Isus a existat cu adevărat. Şi dacă El a existat, noi de asemenea aşteptăm ca să descoperim urmele impregnate în detaliile istoriei. Miturile nu lasă asemenea detalii. Una dintre cheile importante în acest caz, pentru Durant şi alţi erudiţi, este factorul timp. Miturile şi legendele în mod normal au nevoie de sute de ani pentru a evolua. În schimb Vestea Bună a creştinismului a pornit atât de repede încât este imposibil să fie vorba de un mit sau legendă. Dacă Isus nu ar fi existat, acei care s-au opus creştinismului fără îndoială că ar fi marcat acest lucru de la început. Dar ei nu au făcut asta.
Aceste evidenţe, împreună cu relatările scrise de la început şi impactul istoric a lui Hristos Isus, îi conving inclusiv pe istoricii sceptici de faptul că fondatorul creştinismului nu a fost nici mit, nici legendă. Dar un expert în mituri nu era atât de sigur. Unul dintre erudiţii de la Oxford, C.S.Lewis iniţial era convins că Isus nu era altceva decât un mit. Lewis a spus o dată: „toate religiile, toată mitologia … sunt pur şi simplu invenţiile proprii ale omului Hristos, la fel ca şi ale lui Loki (Loki este o veche zeitate nordică, la fel ca şi Thor dar fără coadă în păr).
La zece ani după ce a declarat că Isus este un mit, Lewis a descoperit detaliile istorice, inclusiv documentele unor martori, verificând astfel existenţa Lui.
Isus Hristos a modificat peisajul istoric aşa ca şi un cutremur masiv. Şi acest cutremur a lăsat o urmă mai lată decât Marele Canion. Această mulţime de evidenţe este motivul care îi convinge pe erudiţi că Isus a trăit cu adevărat şi că a lăsat urme în lumea noastră acum 2000 de ani.
Un sceptic care a gândit că Isus a fost un mit a fost ziaristul britanic Malcom Muggeridge. Dar într-un program de televiziune din Israel, Muggeridge s-a confruntat cu evidenţele despre Isus, de care el nu ştia că există. Aşa că a început să revizuiască locurile istorice – locul naşterii lui Isus, Nazaret, locul crucificării şi mormântul gol – şi un simţ al realităţii a început să înmugurească. Mai târziu el a declarat: „s-a întâmplat în timp ce eu mă aflam în Ţara Sfântă cu scopul de a face trei programe pentru BBC despre Noul Testament şi … cu adevărat naşterea lui Isus, lucrarea Lui şi crucificarea m-au cuprins … am devenit conştient că a existat cu adevărat un om numit Isus, care a fost de asemenea Dumnezeu”.
Un mare critic, academician german din sec. 18, 19, a contestat existenţa lui Isus, semnalând că figuri cheie precum Pilat din Pont sau Caiafa din relatările Evangheliilor niciodată nu s-au confirmat de a fi personaje reale. Nu a fost posibilă contestarea afirmaţiei până în a doua jumătate a sec. 20. Arheologii au confirmat în 1962 existenţa lui Pilat când au descoperit o inscripţie cu numele lui, pe o piatră excavată. La fel, existenţa lui Caiafa a fost incertă până în 1990 când un osuar (un sicriu de piatră) a fost descoperit şi acesta purta numele lui. Arheologii au descoperit de asemenea, casa pe care ei cred că a fost a lui Simon Petru şi peştera în care a locuit Ioan Botezătorul.
În ultimul rând, evidenţa cea mai convingătoare că Isus a existat a fost creşterea rapidă a creştinilor. Cum se poate explica fără Isus? Cum au putut acest grup de pescari şi alţi oameni simpli să-l inventeze pe Isus în aşa de puţini ani. Durant a răspuns la întrebarea din introducere: „Există Hristos?”, cu următoarea concluzie:
„Faptul că aceşti puţini oameni şi de condiţie simplă au putut să inventeze o personalitate atât de puternică şi de atractivă, cu o etică atât de înaltă şi cu o viziune atât de inspirată asupra frăţiei umane, ar fi o minune mult mai incredibilă decât oricare eveniment din Evanghelii. După două secole de cea mai intensă critică, liniile generale ale vieţii, caracterul şi învăţătura lui Hristos, rămân suficient de curate şi constituie cea mai fascinantă amprentă lăsată în istoria omului occidental”.
Verdictul erudiţilor
Clifford Herschel Moore, profesor la Universitatea Harvard, a afirmat privitor la istoricitatea lui Isus: „Creştinismul şi-a cunoscut Salvatorul şi Mântuitorul nu ca pe oricare zeu a cărui istorie conţinea credinţe mitice … Isus a fost istoric şi nu un mit. Nici un mit izolat sau fals nu a intrat în credinciosul creştin; credinţa lui s-a fondat în fapte pozitive, istorice şi acceptabile”.
Puţini istorici sunt de acord cu afirmaţiile lui Ellen Johnson şi Bertrand Russel, că Isus nu a existat. Documentaţia atât de amplă despre viaţa lui Isus scrisă de autori contemporani cu el, profundul său impact istoric şi evidenţele în favoarea lui vizibile în istorie, i-au pătruns pe erudiţi afirmând că Isus a existat cu adevărat. Ar fi putut un mit să facă asta? Toţi, cu excepţia unor puţini, spun că nu.
Dr. Michael Grant de la Cambridge a scris: „Ca să rezumăm, metodele critice moderne nu suportă teoria unui Hristos – mit. Una după alta, această teorie a fost contestată şi demontată de erudiţi de prima mână. În anii recenţi, nu există nici un învăţat serios care să aibă curajul să postuleze no-istoricitatea lui Isus”.
Istoricul Jaroslav Pelikan a declarat: „fără a intra în ceea ce fiecare poate gândi sau crede personal despre El, Isus din Nazaret a fost figura cea mai dominantă din cultura occidentală, timp de 20 de secole. De la naşterea Lui, majoritatea rasei umane îşi încep calendarele, în numele Lui mulţi blastămă şi în numele Lui milioane de oameni se roagă”.
